Ne-am propus ca Gradinita Wonderland să fie locul ideal pentru creșterea și dezvoltarea copilului tău.
În cadrul grădiniței, facilităm prin programele educaționale și resurse umane implicită, dezvoltarea unui spectru larg de abilități în rândul copiilor participanți.
La Gradinita Wonderland toate formele de dezvoltare le unim în armonie, împreună cu familia, partenerii voluntari, echipa implicată și principile beneficiare a acestui concept, copiii.
Ambiția noastră este aceea de a pregăti și îmbunătății viziunea generală a copiilor cu privire la viața lor. Considerăm că educația este esența în acest demers, astfel dorim să educăm copiii pentru a avea un viitor stabil și sigur.
Grădinița Wonderland este un plan ambițios deoarece propune să dezvolte dragostea pentru învățare și să contribuie la dezvoltarea globală a copiilor, urmărind nu doar competențe academice, ci în aceeași măsură capacitatea acestora la adaptare.
Pe ce ne focusăm atenția?
• Asigurarea unei educații complexe și echilibru pentru fiecare copil;
• Crearea unor condiții spirituale și materiale favorabile unui cadru modern corespunzator normelor comunitare necesare pentru dezvoltarea sănătoasă a fiecarui copil;
• Programul gradiniței încurajează o educație civică timpurie, dezvoltarea limbajului, a gândirii logice, și nu în ultimul rând, învățarea limbilor străine și derularea unor activități extracurriculare care să dezvolte aptitudinile individuale: muzică, sport, arte plastice, logică.
• Totodată, gradinița noastra este în stransă legatură și comunicare cu parinții care vor primi informații în mod regulat, cu privire la progresul copilului înscris.