Scoala Primara Angels Paulesti

Despre

Scoala Primara Angels Paulesti  asigură fiecărui copil condiţiile pentru cea mai bună, completă şi utilă dezvoltare, în cooperare cu toţi partenerii sociali interesaţi în dezvoltarea educaţiei şi promovarea dragostei şi înţelegerii dintre şi pentru copii.

Derivă din nevoile de educaţie, identificate la nivelul societăţii şi al comunităţii vizând următoarele aspecte:

Dezvoltarea individuală a copilului de vârstă şcolară facilitând accesul la educaţie nondiscriminator;
Crearea unui climat de muncă şi învăţare stimulativ atât pentru beneficiarii direcţi, cât şi pentru beneficiarii indirecţi ai serviciilor educaţionale oferite;
Asigurarea părinţilor că educaţia copiilor lor se face într-un mediu sigur, într-o formare personală permanentă;
Utilizarea instrumentelor educationale moderne, europene si internationale in dezvoltarea comunităţii de referinţă;
Decizia de a oferi societăţii personalităţi bine pregătite, active şi apte a se integra in ciclul urmator de scolarizare;
Conştientizarea comunităţii de referinţă privind protecţia mediului şi a consumatorului de servicii educaţionale;
Facilitarea contactelor culturale dintre societatea românească si reprezentanţii altor societăţi, din perspectiva stabilirii echilibrului între valorile naţionale şi globale;
Promovarea unei imagini pozitive României pe plan international şi facilitarea condiţiilor pentru integrarea europeană in plan educaţional;
Stimularea împlinirii individuale în contextul solidarităţii sociale.
Misiunea SCOLII  ANGELS

Scoala Primara ANGELS îşi propune să asigure, în egală măsură, dezvoltarea intelectuala, socială, emoţională, spirituală si fizică şcolarului mic prin valorificarea potenţialului individual, punând în centrul atenţiei capacitatea acestuia de a se automotiva, de a se integra constient si activ in grupul social de referinţă, cu accent pe educatia multiculturală.

Colectivul profesoral şi Consiliul de administraţie Scolii ANGELS este convins că prin crearea unor strategii de management educaţional bine ancorate în realitate şi corect întemeiate ştiinţific şi transpuse în activitatea profesională se va implica în viaţa comunităţii de referinţă prin:

Creare de noi structuri flexibile care să acţioneze pentru dezvoltarea optimă a copiilor;
Creşterea performanţelor copiilor de vârstă şcolară;
Implicarea sporită în promovarea programelor educaţionale;
Dezvoltarea bazei materiale;
Colaborarea cu alte instituţii de învăţământ, ONG-uri, parteneri sociali şi economici de interes în domeniul educaţiei.
Valorile noastre:

Instruirea şi educaţia sunt prioritare
Instruirea şi educaţia sunt cele mai importante activităţi ce se desfăşoară în cadrul scolii noastre. Noi cerem combinarea aspiraţiilor înalte cu aplicarea riguroasă a învăţării active in scopul formarii competenţelor sociale. În scoala noastră copiii reprezintă prioritatea acţiunii noastre zilnice.

Climatul educaţional multicultural
Istorie, tradiţii, valori şi limbi ale popoarelor europene vor fi incorporate in toate activitatile opţionale, în cadrul unui mediu educaţional multicultural.

Valorizarea şi dezvoltarea individului
Susţinem că fiecare elev este înzestrat cu un set unic de abilităţi şi că sarcina noastră este dezvoltarea acestuia pentru a desăvârşi potenţialul fiecăruia ca fiinţă omenească. Programul nostru opţional şi extra-curricular demonstrează angajamentul pentru o apropiere holistică faţă de educaţie. Suntem de acord că fiecare elev are un stil preferat de a învăţa şi năzuim să venim în întâmpinarea acestor preferinţe individuale. Credem în tratarea tuturor copiilor cu respect şi demnitate.

Oportunităţi pentru fiecare
Scoala se obligă să asigure oportunităţi egale şi să valorizeze fiecare elev, indiferent de capacităţile dovedite la înscriere, naţionalitate, mediu cultural sau religios din care provine.

Parteneriate creative
Avem aşteptări înalte de la cadrele noastre didactice. Mentalitatea grupului de lucru din cadrul unitatii noastre de invatamnat este una a rigorii, a standardelor înalte, a muncii în echipă, a perfecţionării continue şi a constantei căutări a “celei mai bune practici”, ca organizaţie în dezvoltare. În acest scop avem şi vom crea  parteneriate cu alte organizaţii de profil, naţionale şi internaţionale, realizând schimburi de bune practici.

Deviza SCOLII ANGELS:

Școala Angels  se dorește o școală cu deschidere atât spre învăţământul în limba română, spre cel în limba engleză , cu specificația că predarea se va realiza în limba romana, după curriculum român, aprobat de MEN.

Scopul fundamental al școlii noastre este acela de a oferi un învățământ de calitate la standarde internaționale, de înaltăcalitatepentru următoarele nivele: grădiniță și școala primară. Prin misiunea pe care ne-o asumăm explicăm “De ce există școala”? și răspundem următoarelor nevoi identificate:

oferirea serviciilor de educaţie cu recunoaștere internaţională de cea mai înaltă calitate pentru a sprijini potenţialul extraordinar al beneficiarilor care ne frecventează la cele două nivele de învățământ, spre a deveni oameni cu valoare recunoscută la nivel global/mondial;
asumarea responsabilității de a fi poarta deschisă spre lume, locul unde vom cultiva tineri bine pregătiţi, spirit internaţional şi personalităţi de lideri;
dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a personalităţii fiecărui copil/elev, în funcţie de ritmul propriu şi de trebuinţele sale, sprijinind formarea autonomă şi creativă a acestuia;
sprijinirea individuală pentru descoperirea, de către fiecare educabil, a propriei identităţi, a autonomiei şi dezvoltarea unei imagini de sine pozitive;
dezvoltarea capacităţii de a interacţiona cu alţi educabili, cu adulţii şi cu mediul pentru a dobândi cunoştinţe, deprinderi, atitudini şi conduite noi. Încurajarea explorărilor, încercărilor şi experimentărilor, ca experienţe autonome de învăţare;
sprijinirea fiecărui educabil în achiziţionarea de cunoştinţe, capacităţi, deprinderi și atitudini necesare acestuia în şcoală şi pe tot parcursul vieţii.

Educational

Tip Scoala: Gradinita si Primara
Numar copii in clasa: 25
Curiculum: Nationala
Limba de predare: Romana
Acreditari:

Extra

Cluburi incluse:
Cluburi optionale:
Transport: Dus-Intors

Servicii si Dotari

Suprafata campus:
Numar clase: 5
Cantina:
Mese: Bucatarie proprie
Teren sport: Fotbal, Baschet, Tenis mp

Taxe

Taxa inscriere: Euro
Taxa scolarizare anuala: 2400 Euro
Taxa lunara mese(21 zile): 80 Euro

Contact

Oras: Ploiesti
Adresa: Str. Cerceluș, Nr. 4, Păulești, Prahova
Email: scoalaprimaraangels@gmail.com
Telefon contact: 0745060037

Rating

(0 Reviews)
0.0/5
Pentru a adauga un review trebuie sa fii autentificat.
{{ reviewsTotal }}{{ options.labels.singularReviewCountLabel }}
{{ reviewsTotal }}{{ options.labels.pluralReviewCountLabel }}
{{ options.labels.newReviewButton }}
{{ userData.canReview.message }}

Autentificare

Creeza Cont