Mit sau adevăr?
Bun venit Septembrie! Cu ploi, cu vânt, cu frig cu noroi și cu lacrimi.
#backtoschool, #firstdayofschool și tot felul de # ne-au colorat feed-urile la început de Septembrie.
Entuziasmul regăsirii în cazul copiilor din grupele mari nu a putut eclipsa drama sentimentului de abandon prin care au trecut sau încă trec as we speak, copiii din grupele mici sau foarte mici.
Apare conceptul de “ acomodare” și se pare că toată lumea îl înțelege, ba mai mult, toată lumea ne învață cum să-l gestionăm.
Toată lumea, mai puțin educatoarele care sunt cele mai în măsură să dea sfaturi sau să scrie literatură despre subiect, nu o fac!
De ce? Pentru că ele sunt “ în prima linie” și consolează copii, părinți sau bunici.
Pentru ca dragonii mei dorm am puțin timp și m-am gândit să elucidez, din poziția de educatoare, câteva dintre misterele care înconjoară integrarea în colectivitate a celor mici.
Este important să convenim că acomodarea nu este un lucru ușor despre care să vorbești sau pe care să-l faci.
Există un orizont de timp la care să te aștepți?
Nu! Copiii sunt indivizi unici și irepetabili. Asta înseamnă că au timpi diferiți de reacție, timpi diferiți în care fac trecerea de la contextul familial care setează o zonă de confort la situația nouă în care sunt puși și îi scot total din rutinele lor stabilite anterior.
Astfel, poate sa dureze o săptămână, o lună, un an sau există posibilitatea ca cel mic să nu rezoneze cu propunerea voastră în ceea ce privește instituția, abordarea educațională sau chiar educatoarea alese.
Ideal este ca încercarea să se facă într-un mod cât mai puțin traumatizant pentru toate părțile implicate. Apare deci, conceptul de acomodare blândă.
Este de preferat ca în tot acest timp comunicarea să fie una onestă din toate direcțiile, educatoarea să observe lipsa de compatibilitate și să facă recomandările necesare.
Există o rețetă magică?
Nu!
Din fericire, acomodarea trebuie sa fie primul aspect care să se facă personalizat în funcție de nevoile și de specificul copilului.
Abordarea este obligatoriu să fie blândă și să-și propună să formeze un cerc al siguranței pentru copil și pentru familia lui.
Da, și pentru familia lui. De prea multe ori ne scapă acest detaliu și uităm de mamă sau de tată care pândesc temători la gard, încercând să zărească orice zâmbet din partea copilului care să le ofere sentimentul că cel mic este în siguranță.
De cele mai multe ori, când părinții înțeleg ce și cum se întâmpla dincolo de gardul grădiniței, se produce și magia pentru că,
happy parents happy baby, este perfect adevărat.
Confirmă și validează emoțiile care îl încearcă pe copil. Încercând să le acoperi suprastimulând copilul( jocuri, cântece, etc;)astfel încât el să nu aibă timp să înțeleagă ce se i se întâmplă, vei obține o falsă acomodare care se va spulbera cu prima ocazie.
Lasă-l să plângă, încurajează-l s-o facă și să exprime tot ce simte. Este prima ta ocazie să formezi o formă de atașament cu cel mic. Consolându-l o să înțeleagă că ai grijă de el, că îl iubești și astfel se va simți în siguranță.
Ora de venire la grădiniță nu contează. Ba mai mult, este de preferat să vină mai târziu!
Nimic mai fals!
Recomand copiilor în acomodare să vină la gradiniță chiar la începutul programului.
Oferă educatoarei șansa să interacționeze cu cel mic unu la unu, să se cunoască reciproc, să se observe și să exploreze mediul în liniște fără factori perturbatori.
Pentru a vă expune alt motiv pentru care aleg să procedez astfel, vă invit la un exercițiu de imaginație:
Ești invitat la un seminar care are loc într-o sală de evenimente pe care nu o cunoști cu alte o suta de persoane pe care nu le cunoști. Ajungi la eveniment când deja o mare parte dintre participanți au ajuns deja! Ce simți?
Fix ce simți tu o să simtă, dar la o scară mult mai mare și copilul care ajunge la grădiniță și găsește acolo alți 10 copii care se joacă.
Are nevoie să absoarbă grupul treptat, să-l observe și să-i înțeleagă dinamica.
Dacă nu plânge este ok să parcurgă tot programul!
Plânsul la copii este de regula ultima resursă. O să plângă când va întelege că nu-l “vede” și nu-l “aude” nimeni.
Anticipează lucrul acesta și nu acționa în ultimul moment.
Este de preferat să mergă acasă fix în momentul în care se distrează mai mult. Va crea o amintire plăcută în legatură cu grădinița și va seta premise pozitive privind următoarea zi. Altfel spus: cine vrea să meargă undeva de unde pleacă plângând?
Nimic din ce am povestit mai sus nu este mai important decât să-i oferi celui mic posibilitatea de a exploreze mediul înconjurător. Contribuie decisiv la instalarea sentimentului de siguranță să știe exact ce se află în spatele fiecărei uși.
Cu iubire și multă încredere orice copil va promova grupa mică!
Curaj!
